Să fac voia Ta cu toată fiinţa mea
Autor: Daniela Herman
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Să fac voia Ta cu toată fiinţa mea...

Atunci când mi-e greu pe cale,
Vreau să-mi găsesc, Isuse, alinare
Numai şi numai în braţele Tale.

Furtună şi vânt, fulger şi tunet,
M-au răpus la pământ
În vâltoarea din lume...

Şi-am venit în genunchi,
Cu lacrimile-mi mănunchi
La a Ta cruce...

O,...mi-e greu Isuse-uneori,
Sunt zile de ierni şi fiori,
Primeşte-mă la Tine...din zori.

Condu-mi pasul drept-înainte-mereu,
Ţine-mi privirea legată de cer,
Tu eşti iubirea vieţii mele, Tu, Domnul meu...

Fereşte-mi piciorul de gropi şi prăpastă'
Ia-mă de mână când mă opresc,
Ţine-mi haina curată, ca o cântare măiastră...

Fi-mi Tu căldură în neguri şi vânt,
Dă-mi Tu răcorire prin Duhul cel Sfânt
Şi fă-mă un vas ales în a Ta Casa.

Îmbracă-mă-n daruri cereşti,
Fă-mă să-Ţi fiu bucurie când spre mine priveşti,
Să calc pe-ale Tale urme, ca pasul meu să-l iubeşti...

Fă din mine-alinare pentru cei în nevoi,
Fă-mă sărac cu săracul şi bogat cu bogatul
Şi-acolo să fiu, în Numele Tîu când se strâng doi...

Pune în mine Lumina Ta divina,
Să luminez, să luminez adevărata Ta Lumină,
Să vină suflete,să se întoarcă la Tine, în a raiului grădină...

Nu mă lăsa să-ngrop talantul dat,
Dă-mi izbândă şi-ajută-mă în via Ta să fie lucrat
Şi înmulţit şi auriu să fie rodul adunat...

De încolţeşte sămânţa îndoielii-n mine,
Treci Tu - atinge-Te de mine,
Spulberă norii şi-ale mele vechi suspine...

Şi de lacrimi uneori mai cad, te rog mă iartă,
Şterge-mi obrazul, Tată
Şi fă din mine-o zi de primăvară c-altadată...

O,...Isuse...Doamne,mereu Tu iei aminte,
La ruga mea, atunci când e fierbinte,
Mereu...eşti neschimbat,acelaşi Dumnezeu...

Mai de preţ eşti Doamne decât orice taină,
Nimeni şi nimic nu se compară cu Tine,
Tu eşti a mea dragoste şi-a mea mângâiere...

Slava Ţie ! Doamne Isuse-astru-ntre stele...
Aleluia ! Maranata! Vino, Doamne Isuse !
Te-aştept şi eu...te-aşteaptă Biserica...

amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/16298/sa-fac-voia-ta-cu-toata-fiinta-mea