Tot mai aproape vreau...
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Nihil Sine Deo
Categorie: Incurajare
Tot mai aproape vreau...

Tot mai aproape vreau să fiu
O, Doamne-al meu Mântuitor,
Şi mai lângă Tine, să mă ştiu
Din drumul vieţii, ce-i pustiu
Zdrobit de-al umbletului dor!

Să fiu mereu tot mai aproape,
Să pot atinge-al Tău veşmânt,
Căci cine poate să mă scape
Din apa-Ţi vieţii, să m-adape
Şi să mă vindece fără cuvânt?

Şi când vei înreba-n mulţime:
- " O, de Mine, cine s-a atins?’’
Să pot răspunde prin suspine
La vorbele-Ţi sfinte, blajine
- " Eu, o Doamne, într-adins!’’

- " Te-am căutat cu dor nespus
Purtând de ani în trup durerea,
Ca să mă vindeci, scump Isus
Prin graiul Tău cel dulce spus,
Am năzuit şi mi-a fost vrerea!’’

Să-mi aflu liniştea cea dulce
La glasu-Ţi sfânt, mângâietor,
Şi când povara n-o pot duce
Să mă gândesc că am o cruce
Şi vreau s-alerg după ajutor.

Şi tremurând, jos să m-arunc
În faţa-Ţi, şi să îngenunchez,
Şi-ascultător, ca şi un prunc
Vreau pâinea vieţii să mănânc,
Pe calea sfântă, să-Ţi urmez!

Flavius Laurian Duverna
01 iunie 2008
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/16289/tot-mai-aproape-vreau