Mi-am pus inima să vadă
Şi-a `nţeles sufletul meu
Cum acei fără prihană
Sunt iubiţi de Dumnezeu.

Deşi clipele de-a valma
Se rotesc pe-un ghem de stele,
Totuşi, fulgerul luminii
Le separă între ele.

Deşi bunii ca şi răii
Moştenesc aceeaşi soartă
Totuşi, este-o mână care
După moarte-o să-i despartă.

Nu săpa groapa la altul,
Smulge-i şarpelui otrava
Dă cinste cui se cuvine
Ṣi-I dă Domnului tău slava.

Dă săracului de milă,
Mila vei găsi în toate
Cu aproapele tău iarăşi
Rodul câmpului împarte.

Dacă ştii care e Calea
Ṣi-ncotro va bate vântul,
Nu opri să-ţi ardă-n suflet
Focul sacru şi Cuvântul.

Dulce e ispita lumii
Totuşi, este trecătoare
Fă deci fiecare clipă
Să nu zboare la-ntâmplare.

Cât lumină ai în suflet
Cât ai viaţă şi putere,
Ai credinţă şi lucrează
Pentru Marea Înviere.

Pune-opaiţul de veghe,
’Nvârte roata la fântână,
Până trupul nu se’ întoarce
Între pulberi şi tărână.

Duhu-ţi intră-n veşnicie,
Dezlegată e frânghia:
Într-o parte va fi plânsul,
Iar în alta bucuria.

Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă!

Copyright © 2017 Marin Mihalache