Înaintea Ta, Părinte...
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Laudă și închinare

Înaintea Ta, Părinte
Vin și azi cu mulțumire
Pentru viața mea trăită
În credință și iubire...

Vin cu-adâncă umilință
Să Îți mulțumesc Părinte
Pentru tot ce văd în jur,
Pentru darurile sfinte...

Mulțumesc de primăvara
Care mi-a bătut la geam...
Mulțumesc de tot ce simt,
Mulțumesc de tot ce am...

Pentru dragoste și pace,
Pentru cântec și lumină
Pentru-atâta frumusețe
Care dorul îmi alină...

Vin și azi cu mulțumire
Doamne, înaintea Ta
Și depun pe-altar fierbinte
Inima și viața mea!

Vulcan-04-03-2017
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/161949/inaintea-ta-parinte