Întoarce-te la Domnul
Autor: Doina Ketterer
Album: Comorile Duhului Sfânt
Categorie: Evanghelizare
Deschide-ţi inima şi crede
Căci numai UNUL... a plătit.
Dragostea Lui, n-o vede
Acela care-i nepocăit...

O clipă tu te-opreşte
Şi vezi câte-ai făcut.
Pe Isus, Îl priveşte
Şi pentru tine-I răstignit!

Hai, stai... te cercetează,
Cât încă mai ai timp.
Umblarea ţi-o veghează
Harul cât mai e deschis.

Te-ntoarce la „Lumină“
Din întuneric... din păcat.
Isus Cristos te-ajută!
De-L crezi că-I Împărat!

Păcatele-ţi mai iartă
Cu El... să fiI împăcat.
Trecutul tot ţi-l spală
Prin Jertfa ce şi-a dat.

Nu-ntârzia... grăbeşte,
Încheie-un „Legământ“.
Isus aşa mult te iubeşte
Îţi dă un nou veşmânt!


Amin, Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/161753/intoarce-te-la-domnul