Ajută necredinţei mele…
Autor: Şerban Lavinia
Album: Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi…
Categorie: Zidire spirituala
“Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile,
dar dragostea Mea nu se va muta de la tine,
şi legământul Meu de pace nu se va clătina,
zice Domnul, care are milă de tine.”
Isaia 54:10

“Nicio ispită şi nicio povară
nu va fi vreodată prea mare sau grea,
căci Mâna Mea pe toate le măsoară.
M-asigur că nu-ţi depăşesc puterea!

Ţi-am pregătit de la-nceput un viitor
cu binecuvântări şi jertfă pe-a ta cale.
Pentru ca am dorit să fii învingător,
am plătit Eu şi preţul mântuirii tale.

Şi ţi-am promis că sunt mereu cu tine,
că te-ntăresc şi-ţi vin în ajutor.
Iar atat timp cât te încrezi în Mine
şi nu te temi, vei fi biruitor.

Ţi-am mai promis că toate lucrurile
lucrează împreună spre binele tău.
Ascultă-Mă şi crede promisiunile!”
Aşa-mi vorbeşte, zi de zi, Cuvântul Tău.

O, Doamne, ştiu că Tu eşti Adevărul
şi credincios rămâi în vremuri grele,
dar doar atat poate răspunde sufletul:
cred, Tată, ajută necredinţei mele!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/161604/ajuta-necredintei-mele