Trecători suntem în lume...
Autor: Maria Luca
Album: Cuvinte pentru suflet
Categorie: Trezire si veghere
Trecători suntem în lume. . . călători pe-acest pământ. . .
Viața e o amăgire și e goană după vânt. . .
Uneori uităm că drumul într-o zi se va sfârși
Și de vom ajunge-n ceruri, niciodată nu vom ști. . .

Căci ni-e viața alergare de cu zori până-n apus
Și vedem că pumnii-s goi și niciunde n-am ajuns. . .
Tot ce-am strâns cu-atâta trudă se transformă în nimic
Și ni-e sufletul pustiu și ni-e crezul tot mai mic. . .

Iar în nopțile târzii, prăbușiți în rugăciune
Ne-amintim de Tine, Tată. . . Te chemăm umili pe Nume
Și Îți cerem ajutorul. . . Te chemăm din nou să vii
Să lași dulce-nviorare peste suflete pustii. . .

Trecători suntem în lume dar avem în cer un Tată
Ce veghează calea nostră și păcatul greu ni-l iartă. . .
De-L primim în viața noastră El în brațe ne cuprinde
Și în inima de gheață, dragostea din nou aprinde. . .

Vino Doamne. . . Te rugăm, dă-ne pace și credință
Chiar de suntem trecători, dă-ne Tată biruință. . .
Sprijiniți de Brațul Tău s-alergăm spre cerul sfânt
Către casa pregătită ce-i vestită în Cuvânt!

Vulcan-19-03-2017
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/161561/trecatori-suntem-in-lume