Există un fel de a cerși în bisericile noastre, care se manifestă printr-o expresie (și atitudine) de tip: „Dă’ și mie (din prisosul tău)!”
Din păcate, suntem destui cei care, sub impresia de robi, cerșim de la Dumnezeu ceea ce de fapt Hristos a câștigat deja pentru noi.
Și cum o facem?
Luând diferite poziții, atitudini și dezvoltând o mentalitate de slujitori nevrednici ai așteptărilor unui dumnezeu pretențios. Credem că dacă facem lucrurile într-un fel, dacă dăm ce trebuie unde trebuie, împlinim zeci de cerințe și obiceiuri, ne chinuim trupurile și sufletele (sau ne păcălim că împlinim…) o să înduplecăm un Dumnezeu care ne-a lăsat singuri cu o listă de cerințe în brațe plecând la treburile Sale sfinte.
Însă Isus Hristos nu a spus despre noi și nu ne-a privit ca robi care suntem datori să executăm ordine de la stăpânire. Din contră, ne-a numit prieteni și ne-a facilitat întrarea în casa părintească drept fii și fiice cu tot ce înseamnă acest statut. Singura „robie” este cea a dragostei. Suntem robi ai dragostei dumnezeiești precum inima iubitului este înrobită de cea a iubitei sale.
Continuarea aici.