Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul
Viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.
Şi undeva în cale stă neştiut mormântul
Şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.

Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă
Dă-ne să umblăm,
Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie
Dulce s-o gustăm.

Când viaţa ni-e nainte ne pare-atât de lungă
Că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii ei.
Când viaţa ni-e în urmă, am vrea să tot ne-ajungă
Dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
- Iubire, tinereţe, şi soţ, şi legământ -
Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare,
- Când le-am pierdut, zadarnic le plângem preţul sfânt.

Când anii trec ca norii şi stările ca vântul
O, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.
Oriunde mori, - iubirea s-o ţii şi legământul
Ca să învii cu ele din orice ţintirim!