Românii au talent
Autor: Nichifor Nicu
Album: Selectii
Categorie: Trezire si veghere
Românii au talent
autor: Nichifor Nicu.
27.02.2017. ora: 13:40

Noi, românii-avem talent la minciună și trufie,
Suntem mari câștigători când e vorba de mândrie.
Nimeni nu ne stăpânește, suntem chiar de neoprit,
Nimeni nu ne potolește, numai Cel ce S-a jertfit.

Suntem foarte talentați la tot ce înseamnă rău
Și nu vrem să ascultăm de Preasfântul Dumnezeu.
Îi bârfim pe frații noștrii cu-n talent de nedescris,
Și uităm că tot ce facem va fi-n cartea vieții scris.

Ne mințim cu multă ură, ne privim cu dușmănie,
Și uităm că în Scriptură este numai Apă Vie.
Nu mai dăm doi lei pe Biblie facem cum ne-ndeamnă firea,
Și așteptăm cu nerăbdare ziua când va fi răpirea.

O, ce tristă amăgire pentru tine drag popor,
Care umbli-n rătăcire fără de Mântuitor.
Nu te înșela crezând că-L prostești pe Dumnezeu,
Este timpul să te-ntorci azi la Făcătorul tău.

Mâine poate-i prea târziu pentru tine, Românie,
Vino azi la Cel ce-i viu, renunță astăzi la mândrie.
Te așteaptă Creatorul, te așteaptă ne-ncetat,
Te așteaptă azi Păstorul ca să fii și tu iertat.

Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/160709/romanii-au-talent