Frica de Dumnezeu și pocăința

Tatăl minciunii este Diavolul
Ce neagă nerușinat miracolul,
Facerii lumii întregi prin Cuvânt,
De Domnul cel viu și Sfânt.
Dacă nu este Dumnezeu Creator,
Atunci, oamenii pot face ce vor.
Pot împlini tot ce le trece prin minte
Dreptul de întîi năcut îl pot vinde
Pe un bol de ciorbă de linte.
Ateii nu cunosc teama de a irita
Pe judecătorul capabil de a dirija
Galaxii, sori și planete,
Destine, inimi și trandețe.
Frica de Dumnezeu se ivește
Când omul pe Cel Veșnic Îl întâlnește
În Cuvânt, în vise și-n creație,
În miracole ce apar în anii de grație.
Cine cunoaște pe Domnul, se teme de El,
Ascultând cuvântu-I ce are temei,
Făcând ce este bine înaintea Lui,
Precum prevede Legea Harului.
Când în oglinda Legii te vezi păcătos,
Și nu-ți acoperi vina, ci o recunoști.
Atunci, vine căința de a fi supărat
Pe veșnicul, bunul și sfântul Împărat.
Cel ce se judecă și se găsește vinovat,
Are la Tatăl în Cer un vrednic Avocat
În Numele căruia se acordă iertare,
Și-n cereasca cetate, voioasă intrare.