O nouă şansă
Autor: Şerban Lavinia
Album: Cânt Domnului căci mi-a făcut bine!
Categorie: Evanghelizare
Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu.
Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?
Ezechiel 18:23

Cu siguranţă iubeşti pe cineva,
poate-un prieten, un copil, o mamă…
Şi totuşi, ei te rănesc adesea;
Aceasta este-a omenirii dramă.

Am fost creaţi dup-un tipar perfect,
c-o dragoste ce n-o putem pricepe;
dar Dumnezeu este atât de drept,
că ne-a creat fiinţe-independente.

Şi ne-a lăsat s-alegem: bine-ori rău,
în fiecare zi, în orice clipă.
Istoria lumii şi ce vezi în jurul tău,
e ce-am ales noi toţi: mereu risipă.

Cum deci iubim, scăldaţi în răutate,
când dragostea e-atributul lui Dumnezeu?!
E-o taină sfântă şi doar Biblia poate
misterul să-ţi deslege, dragul meu!

Găseşti în Ea Motivul pentru care
noi încă existăm pe-acest Pământ:
Isus Hristos ca jertfă răscumpărătoare,
o nouă şansă, un nou Legământ.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/160569/o-noua-sansa