Când cronometrul tace mult
Autor: Ghiță Wagner
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Mi-am cumpărat un cronometru
Și vreau ca să măsor cu el
Secundele, minute, ceasuri
Ce le petrec cu Dumnezeu.

Nu, nu mai vreau ca să mă mintă
Înșelătorul lucifer,
Căci au trecut câteva zile
Din anul nou și sunt la fel.

La fel furat și dus cu vorba
De gânduri, planuri câte-mi vin
Să-mi schimb serviciul și mașina
Să fiu mai liber să mă-nchin.

Și ziua trece și-apoi seara
Mă-ntorc acasă istovit
Și mă grăbesc să-mi caut patul
Iar cronometrul stă oprit.

Și dintr-o dată, cu mirare,
Arunc privirea-n calendar,
Căci iar e gata săptămâna
Și-apoi regrete multe-apar.

O, Doamne, sunt așa nevrednic,
Nu îl mai simt pe Duhul Sfânt
M-a luat valul lumii iară
Și sunt robit de-acest pământ.

Da, ăsta e deznodământul
Când cronometrul tace mult:
Ți se termină untdelemnul
Și-ți pierzi puținul ce-ai avut.

Nu poți să-mparți dacă tu n-ai,
Nu poți să ceri dacă nu dai,
Nu poți s-arăți dacă nu ai,
Nu poți trimite când tu stai.

Deci, te gândește de pe-acum,
Care ți-e ținta și-al tău drum?
De cronometrul bate mult,
Vei fi mai plin de Duhul Sfânt.

Reține, nu e neapărat
Să crezi că anul ce-ai intrat
E tot al tău, n-ai cum să știi,
Căci Cel ce vine va veni

Și poate spune-n dreptul tău
"Ți-am dat orice, dar rodul tău
Nu e decât frunziș uscat
Și-am hotărât să fii tăiat."

Cine te va scăpa, îmi spui?
Revino-ți, ești în via Lui!
Tic, tac, se duce viața ta,
Curând la judecat-om sta.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/160414/cand-cronometrul-tace-mult