Podul de lumină
Autor: Marin Mihalache
Album: Cantare Domnului
Categorie: Zidire spirituala
Trecem desculţi pe un pod de lumină
Tălpile noastre s-aprinse de mers
Ducem în spate-o desagă de tină
În partea celaltă a unui nevăzut univers.

Truda răpune pe rând câte unul
Totuşi noi mergem spre malul cel sfânt
Îngerul nostru ne apără drumul
Şi nu-i prea departe de-acum de Cuvânt.

Podu-i subţire şi se clatină-ntruna
Viscole mari ne pândesc din ocean
E timpul să-nceapă în lume furtuna
Piraţi ne privesc printr-un magic ochean.

Şi totuşi convoiul de suflete urcă
Pe podul luminii aprins
Ṭărmu-i departe şi parcă-i nălucă
E tot mai greu, tot mai greu de atins.

Cerul se-ntunecă, fulgerul sparge
Bolta 'norată de fum funeral
Vai, nu se mai văd ale lumii catarge
Şi noi nu mai ajungem la mal.

Trecem desculţi pe un pod de lumină
Intrăm toţi pe poarta acestui apus
Ducem în spate pogoane de tină
Mulţi au plecat, puţini au ajuns.

Se lasă iar noapte şi sufletul ştie
Nu-i adăpost pentru el pe pământ
Mulţi se vor pierde de-acum prin pustie
Puţini se întorc în Cuvânt.

Copyright © 2017 Marin Mihalache

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/159411/podul-de-lumina