Aștept...
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Colț stelar
Categorie: Slujire
Aştept...

Aștept să vină îngerii s-aducă
Pânze țesute aurii,
Să le așeze peste mine,
Să scrie-n versuri mii și mii.

Să prindă viață când sunt scrise,
Să râdă, plângă, vindece iubirea,
S-aducă înapoi pe-acel,
Ce-a părăsit, închis făr-de temei, Psaltirea.

Să fie rouă în arșiță
Și zori de zi când noaptea lenevește,
Rază de soare ce coace roada minții
În care Dumnezeu Se proslăvește.

Aș vrea s-aducă norul în arșiță,
Stropii de ploaie ce-nmoaie huma dogorită,
Un strigăt luuung... pe numele aceluia,
Ce și-a pierdut puterea-n ascultare ,
Cândva atâta de dorită.

Aș vrea să fie flori-n miresme colorate,
Fructe-nroșite pe crengile bogate,
Un asfințit în mulțumire
Și un AMIN, rostit-n smerenie, iubire.

27 ianuarie 2017- Sanda Tulics







Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/158838/astept