Binecuvântare
Autor: Ana Haz
Album: Aleea sufletului meu
Categorie: Binecuvantare copii
Primește-mă măicuță ca pe-o floare
Culeasă chiar de mâna Tatălui ceresc,
Trimis am fost ca binecuvântare,
Prin gânguritul meu, să-ți spun că te iubesc.

În ochi ți-aduc poiene de lumină,
Îți deschid raiul cu zâmbetele mele,
Pe brațul tău voi crește, mamă bună,
Să-l înfășor ca în voaluri de zorele.

Mămica mea, îți mulțumesc mămică,
Precum o jertfă, te-ai frânt să mă hrănești,
Tu ai primit durerea, fără frică,
Brațele-ți de mamă, sunt leagăne cerești.

Îți mulțumesc și ție dragă tată,
M-ai primit în casă, ca pe o comoară,
Mă vei păzi în luptă necurmată
Și când brațul ostenit, o să te doară.

Mă vei purta în cârcă, mă vei duce
Într-un luminiș cu iarba cea mai grasă,
Unde curge Viața de sub Cruce,
Pentru că mă iubești, pentru că-ți pasă.

Tu îți vei drămui orice clipită,
Vei rezerva un timp pentru a mă-nvăța,
Să poți să spui la vremea potrivită
Că slujești Domnului cu toată casa ta.

Vă mulțumesc vouă, frățiorii mei,
Mi-ați făcut un loc în inimile voastre,
Astăzi în ochii voștri se aprind scântei,
Flăcări de iubire mai presus de astre.

Noi vom fi un cuib în care Dumnezeu
Să-Și întindă mâna cu Pâinea Vieții
Și să ne ocrotească El, cu brațul Său,
Să ne vorbească în zorii dimineții.

Amin!



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/158807/binecuvantare