S-a născut Isus
Autor: Maria Șopț
Album: Trandafirii mei
Categorie: Nașterea Mântuitorului
În sărbători, de Crăciun,
Se-mplinește-o proorocie
În dulcele grai străbun
Colindăm cu bucurie.

Astăzi e o mare zi
Când Maria sta să nască,
Însă nimeni n-o primi,
Decât o iesle săracă.

Împăratul tuturor
Născut în staul de oi,
Încălzit de suflul lor,
Este Jertfa pentru noi.

Magii-un semn au așteptat,
Călăuziți de o stea
Găsesc Pruncul înfășat,
Lângă Iosif și Maria.

Și cu daruri I se-nchină
Copilașului frumos,
Aur, tămâie și smirnă,
Să Îi fie de folos.

Astăzi S-a născut Isus,
Pentru noi S-a întrupat,
Mulțumire I-am adus,
El ne spală de păcat.

Dragoste cerească, sfântă,
Stăpân peste galaxii,
Îngerii în cor Îi cântă
Slavă Lui în veșnicii.

Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/157302/s-a-nascut-isus