Mesaj de Sarbatoare
Autor: Moise Vrajitor
Album: Diverse
Categorie: Nașterea Mântuitorului

Daruri ce nu-și pierd valoarea

   E mare har ca an după an să putem să sărbătorim Sărbătoarea. Mi-aș dori ca în fiecare an sărbătoarea aceasta să devină tot mai mult o sărbătoare pe care o închinăm Domnului, să căutăm să-I fim plăcuți Domnului, să-L cinstim și să facem voia Lui.
   Obișnuim să ne facem daruri, e frumos, e bine... gândindu-mă la toate darurile care le-am făcut celor dragi, vreau să vă-ntreb: darul pe care l-ați făcut an după an, ce valoare va mai avea peste ani? crește valoarea sau scade? dar darurile oferite de Dumnezeu omenirii, sunt daruri care nu-și pierd niciodată valoarea, au fost oferite omenirii acum mai bine de 2000 de ani, și azi, după 2000 de ani, sunt la fel de prețioase ca atunci; dacă nu, chiar mai valoroase ca atunci.

   Unul din darurile oferite omenirii este Darul Revelației. Când Cuvântul s-a-ntrupat, a adus cu Sine revelația unui Tată iubitor. Dacă n-ar fi venit Fiul la noi, nu L-am fi înțeles niciodată pe Tatăl, nu L-am fi cunoscut, nu am fi înțeles cum bate inima de Tată a lui Dumnezeu, dar El a venit în lume, ca oricine Îl vede pe El, să-L vadă pe Tatăl.

   Alt dar este Darul Harului, noi toți am primit din plinătatea Lui, har după har. Harul și adevărul au venit prin Isus Hristos, un dar ce nu-și pierde valoarea, și nu se devalorizează niciodată este darul harului. Datorită acestui dar, milioane de oameni credincioși nu sunt pedepsiți pentru păcatele lor, ci primesc mântuirea și viața veșnică.

   Darul Regenerării: a venit Cuvântul pe pământ să regenereze toată omenirea.

   Câți dintre noi suntem siguri că am primit darurile lui Dumnezeu?

Pastor Moise VRAJITOR

Biserica Creștină Baptistă 2 Timișoara

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/157281/mesaj-de-sarbatoare