Noi știm că Ierusalimul ceresc are străzi de aur și porți de mărgăritare. Așa scrie în Biblie și noi credem și ne dorim să ajungem acolo. Dar, dacă s-ar putea, să mai trăim, să mai muncim și să mai călătorim și pe pământ.
Ierusalimul pământesc are, însă, ziduri de piatră ce datează din timpul lui Suleyman Magnificul (celebrul sultan care a avut cel mai întins Imperiu Otoman), și care le-a reconstruit parțial pe locurile celor originale în secolul XVI după Cristos.
Și da, am fost acolo și am intrat și ieșit pe Poarta Damascului. Acolo am ajuns după o tragedie: o polițistă israelită fusese omorâtă de palestinieni (au fost cel puțin două atentate în cele șase zile cât am călătorit în Israel).
Și pe Poarta Oilor ne-am plimbat. Însă m-a impresionat Poarta de Aur. Se vede în poză, alături de o parte din cupola aurită a Domului Stâncii (care e pe locul Templului zidit de Solomon și rezidit de Zorobabel și distrus de romanii lui Titus).
Poarta de aur e zidită și se va deschide, conform tradiției, când va veni Mesia. Dar Cristos a venit, nu L-au recunoscut, L-au răstignit, a înviat, S-a înălțat la cer iar musulmanii au rezidit Poarta de Aur.
Și totuși, când va reveni Domnul Isus Cristos stă scris: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor”. El va reveni în Ierusalim. Și atunci, va reintra pe Poarta de Aur?
Ce scrie în Psalmul 24? „Porți, ridicați-vă capetele (pragurile)! Ridicați-le porți veșnice, ca să intre Împăratul Slavei!”
Dacă ai cumva, în Ierusalimul sufletului tău, o ușă închisă, nu pot să te îndemn decât: „Deschide poarta de aur a credinței, ca să intre Împăratul Slavei!”
„Cine este acest Împărat al slavei? -Domnul Oștirilor: El este Împăratul Slavei!”
Parcă Îl văd, cu ochii sufletului, intrând în Ierusalim călare pe un cal alb, urmat de oștile cerești, cum scrie în Apocalipsa: