Aș vrea să îmi mai răcoresc piciorul
În țara plânsă căreia-i duc dorul,
Să-i mângâi fruntea-atât de plânsă
De hoțiile ce-o aruncară jefuită,
De aur, bogății, și fala-i smulsă.
Aș vrea să-mi plec din nou genunchiul
Pe glia strămosească,
S-o-mbrățisez, să-i sărut rana,
Șoptind-n suspini:
-Rezistă! Domnul nu ne lasă...
Aș vrea să-i sorb din mâna-i bună
Un strop de rouă și să-i fac cunună
Din flori, cum ne iubeam odată
'N poienile-i atât de parfumate...
Aș vrea să-i dau tot înapoi
Ce-odat' mi-a dăruit:
Pâine și aur, tihnă, bogății,
Daruri de neprețuit...
Aș vrea să-mi iscălesc iubirea
Pe brațul ce m-a legănat,
'Ntr-o îmbrățișare caldă
Ca în copilăria fără de iernat...

1 Decembrie 2016 -Sanda Tulics, USA