Deschide inima
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Licariri din roua cerului
Categorie: Incurajare
DESCHIDE INIMA

Deschide inima să intre iubirea în ea,
Să vibreze coarda inimii cu nemurirea.
Lasă iubirea să stea pe tronul inimii tale,
Neprihănirea să te cuprindă cu brațele Sale.

Harul iertării cu iubirea în armonie,
Să însuflețească dorul de veșnicie.
Lasă credința să umple inima de focul iubirii,
Și bucuria să se reverse cu grația mântuirii.

Lasă-L pe Isus Suveran peste inima ta,
Pe tronul inimii tale necontenit să stea.
Și nu vei fi rătăcitoare pe calea vieții,
Vei sorbi roua din răcoarea dimineții.

Cuprinsă de iubirea revărsată pe pământ,
Urmezi cu fermitate lumina, prin Duhul Sfânt.
Deschide inima să intre iubirea în ea,
Să vibreze coarda inimii cu nemurirea.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/155934/deschide-inima