Cu crucea sus!
Autor: Mihai Ghidora
Album: Am întîlnit Iubirea
Categorie: Trezire si veghere
Cu crucea sus

Iubirea s-a născut în iesle,
Apoi la Golgota s-a dus—
Ieșind afară din cetate
Cu crucea sus, cu crucea sus.

Și-n urmă-n piept, cu-aceeași soartă,
Mai demn ca soarele-n apus,
Trec mulți creștini pe calea dreaptă
Cu crucea sus, cu crucea sus.

Căci la sfîrșit de drum, odată, -i
Va întîlni cu drag Isus,
Pe cei ce-au mers întreaga viață
Cu crucea sus, cu crucea sus.

De porți în tine astăzi, frate,
Iubirea Domnului Isus—
Să nu te sperie-ncercarea,
Fii vrednic să-I urmezi cărarea,
Iar crucea s-o ridici mai sus.

Iaski 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/155767/cu-crucea-sus