Te naști Isuse-n astă seară
Autor: Mihai Ghidora
Album: Am întîlnit Iubirea
Categorie: Nașterea Mântuitorului

Te naști Isuse-n astă seară
Să curmi al vremilor oțel,
Să dai luminii o culoare
Și-n mine să aduci mister.

Te naști Isus, ca nimeni altul—
Cu stea pe cer și-n iesle fân,
Să pui la anii mei ce-i număr
Grămezi de vifor și alin,

Și-atâtea revărsări de rouă
Să-mi curgă-n anii mei târzii
Când ploi și vifor cad pe suflet—
N-au fost Isuse, de vecii,

Atîți ciobeni să vină-n grabă
Cu fluierat de melodii...
N-a fost nici în Eden,Isuse,
Atîta cînt și poezii!

Slobozia 24 decembrie 2010
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/155728/te-nasti-isuse-n-asta-seara