Mai dă-mi Doamne o rază...
Autor: Timotei Lucuş
Album: Cu faţa spre cer
Categorie: Diverse
Mai dă-mi Doamne o rază...



Mai dă-mi Doamne o rază din sfânta Ta Lumină
Să mai acopăr iarăş din noaptea vieţii mele,
Să mă ridic prin Tine la starea cea divină
Şi sufletul să-mi zboare cu râvna către stele...

Mai dă-mi Doamne o flacără din focul Tău cel sfânt
Să mai topesc prin Tine gheţarii vieţii mele,
Să fiu în clocot Doamne oricând pe-acest pământ,
Chiar de vor veni iernuri din ce în ce mai grele...

Mai dă-mi un strop de apă din cerul Tău Părinte
Să mai astâmpăr setea pustiului din mine,
Să-mi răcoresc fiinţa când soarele-i fierbinte
Şi să rămân statornic, Isuse, lângă Tine...

Mai dă-mi comoara scumpă (Iubirea cea curată)
Să nu mă pierd pe cale cuprins de "neiubire"
Căci vreau să fiu în lume ca Tine scumpe Tată
Iubind oricând, oriunde, pînă la REVENIRE.




Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/151914/mai-da-mi-doamne-o-raza