Inima...seiful vremii,
Adună sentimente,nostalgii;
În ea pot sta și rădăcini trecute
Și chiar semințe ce le crezi pierdute,
Dar care încolțite
Vor vrea să spargă crusta,
Dorind a se hrănii.

De multe ori, frustrată,
N-ar vrea să răbufnească
Stingând în ea potopul
Ce-altminteri l-ar vărsa.

Atunci, amarul îl adună
Și cuibărindu-l tainic
Și-l face chiriaș...
Dorind al controla.

Din bunătate-ai mare
Îl ține lângă bine
Și lângă bucuria
De a trăi curat.

Dar, nicidecum amarul
Nu stă închis în mine,
Vărsându-și fără milă
Venin, pe gazda sa.

Amărăciunea vine
Și trista înfățișare
Ia locul bucuriei
Ce umple fața mea.

Atunci, vin întrebări
Și uiți a ta menire
De a salva un suflet,
Ba chiar și viața ta.

Mai bine alung îngrijorarea
Cu gustul ei amar și plină de venin,
Mai bine șterg din gândul meu frustrarea
Și nu caut argumente, să pot să o rețin.


Timișoara 15 iunie 2016