Pe aripi de alb Porumbel
Matei cap. 3/16, ''... cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu
coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. ''


O, ce noapte albastră, de vis, adâncă!
Luna zâmbeşte de după o stâncă,
Stelele strălucesc ca nişte fiinţe vii,
Ce se închină Celui Sfânt din veşnicii.

''-O, Doamne, trimite o lumină vie!
Să aprindă lin a inimii făclie!
Si, Te rog, să-mi dai şi un alb mărgăritar,
Din grădina iubirii fără de hotar! ''

Şi o şoaptă cerească, misterioasă,
Din uşa inimii, mă cheamă voioasă,
Şi văd un Porumbel alb, strălucitor,
Ce pe nume mă tot strigă, strigă de zor.

''-Vino, prinde-te de aripile Mele!
Şi zboară cu mine, zboară spre stele!
Admiri tu rozele albe de luna mai,
Mai frumoşi sunt trandafirii cereşti din rai!

În Grădina Păcii şi a Domnului Sfânt,
Eu tot caut o floare, un parfum, un cânt,
Lângă apa vieţii, florile înfloresc;
Isus e floarea albă, pe El Îl iubesc.

Setea chinuitoare, din inima mea,
Dispare deodată, dispare şi ea,
În inima mea este o apă vie;
Domnul Isus cu a Iubirii făclie!

O, ce noapte albastră, de vis, adâncă!
Ştiu că Domnul Isus este a mea Stâncă,
Inima mea este o flacără vie;
Este Isus cu a Iubirii făclie!