De mi-ar fi vorba
Autor: Avasilcai david
Album: fara album
Categorie: Diverse
De mi-ar fi vorba...
Avasilcai David

De mi-ar fi vorba miere dulce
Și glasul harpă de mi-ar fi,
Ca să alin pe cel ce plânge
Durerea sa s-o pot opri,

De-ar fi urechea mea cea surdă
sortită ascultării tale,
S-aud cum plângi seara în tindă
În nopți cu de dureri amare,

De mi-ar fi gândul cântec dulce
și răsuflarea imn duios
Te-aș ține-n gândul meu oriunde
Te-aș ridica, să nu stai jos...

Să fie mâna mea o mână
Ce nu te lasă în nevoi,
Și ajutor să îți întindă
Să nu mai fi bătut de ploi.

De-ar fi piciorul meu ca unul
ce calcă-n casa cu nevoi,
Și de-ar păși în locuri unde
e numai unul, ci nu doi...

De-aș fi mereu acolo unde
e plânset și amărăciune,
Să glăsuiesc cuvânt ca mierea
Și harpă să îmi fie gura, .


Amin. 03/06/2016

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/150449/de-mi-ar-fi-vorba