Fără moarte nu-i înviere
Autor: Ioan Vasiu
Album: zbor spre lumina 2
Categorie: Înmormântare
- Fratele nostru, Frate Lazăr, a plecat la Domnul.-

Motto:""Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El."" Psalm 116:15.

Intrat-ai, Moarte, pe furiș
În casă... pe ferastră,
Ca să mai iei un frate drag
Din adunarea noastră.

Te-ai strecurat iar printre noi
Și să alegi nu ți-a fost greu,
Luînd pe-acela care-o viață
A slujit cu drag pe Dumnezeu.

Tu crezi că ai curmat slujirea
Ce o făcea cu râvnă și avânt?
O, nu! Că fratele slujește-acuma
Acolo sus în Cerul sfânt.

Plecând, el a lăsat în urmă
Durerea celor ce-l iubesc,
Ca să slujească sus în ceruri
Cântând în corul îngeresc.

Zadarnic tu te bucuri, Moarte,
Că înc-un trup tu ai răpus;
Dar fără moarte nu-i înviere,
Nici viață-n ceruri cu Isus.

Urâtă mai ești, Moarte!
Și neagră ești: Tăciune!
Te crezi stăpână-n lume
Dar nu ne poți răpune.

Înghiți atîtea trupuri
Și tot ești nesătulă,
Or, viața nu ne-o iei,
Putere n-ai destulă.

Cu coasa ta știrbită
Cosești și buni, și răi;
Dar noi, ascultă Moarte:
Noi nu suntem ai tăi!

Avem Stăpânul nostru
Pe tron de veșnicie
Și când la El ne cheamă
Plecăm cu bucurie.

Tu, doar că dai semnalul
Când clipa o să vină,
Ca să plecăm din lumea asta
În alta de lumină.

Zadarnică îți e strădania,
Că duhului nu-i oprești mersul
Și când va fi să vină clipa,
Străbate fulger universul.

Iar trupurile astea ale noastre
Pot, ție Moarte, să-ți rămână;
Însă zadarnic tu te bucuri,
Că ele sunt doar lut, țărână.

Sunt trupuri semănate-n neputință
Precum e orice trup firesc,
Dar ele, pentru totdeauna,
Vor învia în trup duhovnicesc.

Și ele îmbrăca-vor nemurirea
De care tu...n-o să ai parte;
La rându-ți, fi-vei înghițită
De slava biruinței, Moarte!

Iar noi, trecuți de somnul morții
O veșnicie-n ceruri vom trăi;
Dar tu, moartă vei fi , Moarte,
Și-n veci de veci nu vei mai fi!


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/150332/fara-moarte-nu-i-inviere