Privesc la picurii de ploaie
Autor: Ica Dragoi
Album: Siguranţa mântuirii
Categorie: Laudă și închinare
Privesc la picurii de ploaie,
Ce bat ușor în geamul meu,
La florile ce râd în glastră,
Și Te slăvesc, sfânt Dumnezeu.

Privesc în jur și văd minunea,
Tot ce-ai creat este sublim,
Totul produce bucurie,
Mă plec în fața ta, mă-nchin.

Privesc la bolta cea senină,
Cerul măreț și glorios,
Văd dincolo de nori Cetatea,
Pe Mirele Isus Cristos.

Privesc la tot ce se întâmplă,
Și văd că timpu-i pe sfârșit,
Acest pământ curând va arde,
Veșnic e cerul mult dorit.

O, Doamne mare, slavă Ție,
Nădejdea mea în ceasul greu,
Privesc la cer cu bucurie,
Și Te aștept, o, Domnul meu.
Amin

Ica Drăgoi
12.05.2016
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/149760/privesc-la-picurii-de-ploaie