Nicidecum...
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Priviri către cer
Categorie: Zidire spirituala
,,Nicidecum n-am să te las
Nici nu te voi părăsi''!
Sunt vorbele ce-am primit azi
Ce mi-au ţinut sufletul treaz
Şi credinţa-a-mi întări.

Şi iată, s-au adeverit;
Pentru că Domnul Dumnezeu
Niciodată n-a minţit,
N-a uitat, nici părăsit;
Ci, a ajutat mereu

Pe toţi acei ce se încred
Şi îşi pun nădejdea-n El;
Toţi cei ce pe Cale merg
Şi în dreapta Lui chiar şed
Şi nu se îndoiesc de fel.

Dumnezeu e Domn mereu
Ieri şi astăzi ca şi mâine.
,,N-am să te las copilul meu
Te voi ajuta la greu
Mâna-Mi întind peste tine!''


A.N 1.05.2016 Firenze
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/149442/nicidecum