Aceste lucruri sunt vechi
Autor: Charles Spurgeon
Album: Dimineața și seara
Categorie: Mântuire

    Aceste lucruri nu sunt atât de vechi ca cele care ne încântă sufletul. Să le rechemăm un moment, numărându-le așa cum își numără un sărac bănuții. Hotărârea suverană a lui Dumnezeu, prin care ne-a ales pentru viață veșnică, înainte „de a fi pământul” (Proverbe 8:23), este o chestiune foarte veche, dintr-un timp pe care oamenii nu îl pot concepe. Am fost aleși „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4).

    Dragostea veșnică a făcut alegerea, care nu a fost doar un act al voinței divine, ci și unul al afecțiunii divine. Tatăl ne-a iubit din și de la început. Aceasta este o temă de meditație zilnică. Scopul veșnic de a ne răscumpăra de la ruină, de a ne curăța și sfinți, și de a ne slăvi la sfârșit datează dintr-un timp imemorial; merge mână în mână cu dragostea neclintită și cu suveranitatea absolută. Legământul este descris întotdeauna ca veșnic și Isus, a doua parte din el, a fost implicat în mod activ încă de la început. El și-a întins mâinile cu sfânta siguranță cu mult înainte ca prima stea să strălucească, și prin El cei aleși au fost hirotoniți spre viață veșnică. Prin îndurarea divină, un legământ mult mai binecuvântat a fost stabilit între Fiul lui Dumnezeu și poporul Său ales, un legământ care va rămâne în picioare până la încheierea timpului.

    Nu-i așa că este bine să vorbești despre lucrurile vechi? Nu este o rușine că sunt neglijate și chiar respinse de majoritatea credincioșilor? Dacă ar ști mai mult despre păcatul lor, nu ar fi mai pregătiți să-i slăvească harul uimitor? Să-L lăudăm și să-L slăvim cântând,

                                                  Un legământ de har
                                             Un păcătos adus lângă altar!
                                                 Șuvoaiele iubirii izvorând
                                              Din Dumnezeul nostru sfânt;
                                               În harul Său eu văd mereu
                                             Iubire pentru ceea ce sunt eu.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/148676/aceste-lucruri-sunt-vechi