Dă-mi, Doamne, cuvinte- să-mprăștii pe cale,
De dorul de Tine să curgă pătrunse,
În valea umblării cu pleoapele plânse
Ce bune sunt, Doamne, cuvintele Tale!

Din nori de cerneală presară-mi pe mână
Îndemnul fierbinte pe care să-l scriu;
Izvorul când seacă, atuncea să știu
Că-mi dă rugăciunea o nouă fântână.

Străbate-mi iubirea cu dorul de-a fi,
Sub norul de martori, urechea ce prinde
Cuvintele Tale- și-apoi le întinde
Pe masa hrănindă cu-„a ști” și-„a iubi”.

Îți cântă salvații prin viu Legământ
Cu duhul de viață din primul Cuvânt!