Mă ascunzi, Isuse
Autor: Ana Haz
Album: Clip-uri de Iubire
Categorie: Incurajare
M-ascunzi, Isuse, în palma Ta,
În căuș săpat de cuie
Țâșnește în gheizer, Golgota,
Unda ei la Cer mă suie.

M-ascunzi, Isuse, în pieptul Tău,
În pulsul Vieții fără moarte,
Din cupa fericirii beau,
În splendori sfinte, nevisate.

M-ascunzi, Isuse,-n gura-Ți sfântă,
Printre fagurii de miere,
Să fiu glas dulce ce cuvântă
Chemând norodul la-nviere.

M-ascunzi în ochii Tăi ca para,
Sub scutul razelor de jar,
Când vrea să mă doboare fiara
Să-i fie vrerea în zadar.

Mă porți pe umerii Tăi, Doamne,
M-ai cules din răni de moarte,
Scutită sunt de ger și foame,
M-ascund plete-nsângerate.

M-ascunzi în gândul Tău, Isus,
Să mă ferești de-orice ispită,
De șarpele ce m-a răpus,
Să fiu iar Evă ne-amăgită.

M-ascunzi în dorul Tău ceresc,
Deschizi larg poarta-n Paradis,
Pe rouă în zori mă întâlnesc
Cu Tine-n dezmierdări de vis.

Mă ascunzi în Tine, Fiu divin
Și-apoi cu Tine-n Dumnezeu,
Smerită-n fața Ta mă închin
Că-ai biruit în locul meu.

M-ascunzi în Dragostea Ta mare,
Cu-un lan de spice legănate,
Să fiu un bob strâns în hambare,
În pâinea Vieții fără moarte.

Pe cer dai Soarele înapoi,
Smulgi din vremuri vechi, păcatul,
În cortul Tău intrăm în doi,
Eu un nimic, Tu Împăratul.

Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/147049/ma-ascunzi-isuse