La cruce
Autor: Son of man
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Un vis suav , un abur , o tainică chemare
Răsună de departe şi soarele răsare
Cu raze de lumină şi lacrime fierbinţi
E dorul ce se naşte in văi de suferinţi ...

Un suflet singuratic, o viaţă in eter
Trezit e şi lumina se-apropie de el .
Priveşte-n jur mâhnit ,cu doruri chinuite :
- Ah iată-o zi senină cu clipe tăinuite
Ce mult doresc să gust din dulcele-i nectar
În sufletu-mi răpus şi chinuit de jar ...

O briză îi şopteste în dezmierdări senine :
- Dorinţa ta-i curată , dar nu e pentru tine .
Acei nemuritori şi vrednici, curaţi , neprihăniţi
Ce umblă în lumină şi pururea iubiţi ,
Cântări de veselie şi bucurie-n suflet
O viaţă de iubire şi curăţie-n cuget ,
O luptă sfântă care de mult e câştigată
O viaţă de jertfire , credinţă nenfricată ...

Se-ndepărtă ecoul , rămase-nmărmurit
În cuget negre şoapte îndată s-au ivit :
- Ehei dar ce credeai străine
C-această fericire ţi se cuvine ţie ?
Priveşte numai la sinele-ţi pustiu :
E-aproape mort , e îngropat de viu .
Cine eşti tu , şi ce vrei , de ce-ai venit în lume
Sortit la suferinţi , pornit pe căi nebune ?
Nu vezi că toate te-mpiedică pe cale
Şi viaţa ta e plină de-amărăciuni şi jale ?
De ce eşti prost şi nu vrei să fii dar fericit ,
Iubire , faimă , nume , demult le-ai fi primit ...

Sudori de suferinţă se prelingeau pe frunte ,
Fantasmele frustrării se îmbătau în minte .
Cu suflet stins , răpus de-al dorurilor val
Cu inima sfâşiată şi chinuită-n jar
Cu ochii plini de vinul curatelor dorinţi
Privea spre cer străinul răpus de suferinţi ...

- Cine sunt eu , ce caut în lumea asta mare ?
Ce drepturi am ? Doresc răspuns la întrebare !
De ce exist şi unde e începutul meu ?
Cine-a vrut şi când acesta să fiu eu ?
Ce e Dreptatea şi unde-i e locaşul ?
De ce nu pot să-mi hotârăsc eu sorţul ?
De ce sunt obligat la viată , să exist ...?
Aceasta-i realitatea , sau totul e un vis ?
Ce este Viaţa şi cine a sădit-o ?
Unde-i e izvorul şi cine a creat-o ?
Himere dulci şi vise şi asprele scântei ,
În infinitul spaţiu ... Amăgitorii Zei ?

***

Dar soarele urcase demult înspre zenit
O sete şi o foame în suflet l-au lovit .
O sete ... dar de unde găsi-va ce să bea
Pustiul surd , fierbinte , în faţă îl lovea ...
Se ridică-n picioare , dar parcă şi mai tare
Lovit fu de văpaia şi arşita din zare ...
Scrută privirea în depărtări străine
Căutând cu disperare o oază în pustie
Dar nu găsi nimic şi copleşit de sete
Înnebunit de frigul din inima-i fierbinte
Porni în fugă spre zări îndepărtate
I se parea că vede o falnică cetate ...
Dar istovit şi ars de soarele-arzător
Lovit de oboseală , cu ochi rătăcitori
Sudoarea îi secase , nectarul s-a topit
Halucinante vise nainte s-au ivit ...

I se părea că-nnoată în marea răcoroasă
Având nainte-ntinsă o-nbelşugată masă
În mijloc aşezată o cupă mare plină
Mireasma şi răcoarea în suflet se treziră ...
Întinse lacom mâna , din cupă stropi să bea
Atunci îndată masa de el se-ndepărta ,
Întinse iaraşi braţul să prindă cu nesaţ
Se avântă cu forţă nebun şi pătimaş ,
Dar masa-ceea mare şi cupa-ceea plină
Se prefacură-ndată în şerpi ce învenină ...

Înnebunit de groază-ncepuse a fugi
Nu mai simţea arşita , dorea a nu muri .
Primise noi puteri , fugea privind-napoi
Cu groază şi cu frică , uitase de nevoi ...

Simţi o izbitură în frunte că-l loveşte
Se prăbuşi , deodată un somn îl copleşeşte ...
Zăcea întins , căzut cu faţa in nisip
Se adunară corbii , părea că a murit ...

***

O briză răcoroasă pe faţă-l copleşeşte
Şi stropi de rouă rece pe frunte îl trezeşte
O umbră nouă , dulce , îl apără de soare
Iar roua-nbelşugată se prelingea pe buze .
Ce gust plăcut , ce tainică aromă
Ce desfatare pură , răcoare şi mireasmă ...

O caldă mângâiere pe frunte se topi
Uimit deschise ochii : deasupra lui zări
Un Om cu chipul blând şi ochi pătrunzători
Ţinea o cupă-n mână , cu stropi scânteietori .
În palmă se vedea o roşie cicatrice
Pe frunte se zărea a spinilor ţepuse.
- Cine eşti ? îngână plin de uimire ,
O desfătare sfântă , o tainică trăire
- Bea Cupa Vietii şi vino-ţi dar in fire !
Şopti dulce Străinul , privindu-l cu iubire .
Îl mângâie pe frunte , îi şterse faţa arsă
În suflet îi aprinse văpaia vietii stinsă ...

Îndată îl pătrunse două scântei de pace
În inimă-i treziră izvoare noi curate
Se ridică-ngenunchi , privi spre palma Sa :
- O Doamne , nu sunt vrednic de iubirea Ta !

- Eu sunt Acela care te-a întocmit demult
Lumina şi Viaţa în Mine se ascund .
Dreptate-n viaţa-ceasta e-n Ziua ce-o să vină
La Judecată toate ieşi-vor la lumină .
Trăirea de acum i-o clipă-i doar o ceaţă
În veşnicii porni-vei adevărata Viaţă
Destinul ţi-l alegi aici in astă vale
Ridică-te şi umblă mereu curat pe cale !
Ascultă de Scriptură şi Ea te va-nvăţa
Pe Calea Vieţii pururi mereu te va-ndrepta .
Urmează-L dar pe Domnul şi fii neprihănit
Căci pentru tine Eu pe cruce M-am jertfit !
Doresc să faci parte din rodul Meu bogat
În bucuria Mea să fii şi tu intrat !

- O Doamne Isuse , ce bine e cu Tine
Doresc de-acum nainte să fii mereu cu mine !

Dorinţe şi suspine îi tresăltau tot duhul
Uitat de timp , văzu în depărtări apusul
Uimit întoarse capul , privi spre răsărit
La căpătâiul său o cruce a zărit ...
Îl scutură fiorul Cuvintelor Divine ,
Se prăbuşi-n nisip plângând de fericire :
- Îţi mulţumesc Isuse , Te-ai îndurat de mine
De astăzi înainte eu Te urmez pe Tine !

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/146872/la-cruce