Să credem cu putere în Isus!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Pe scara cerului!
Categorie: Zidire spirituala
Să credem cu putere în Isus!


Să credem cu putere în Isus
El este al nostru sprijin pe pâmănt,
El e stăpân în cer, la Tatăl sus
Stăpân pe viaţă si pe-al nostru gând

Stăpânul absolut şi minunat
Plin de iubire şi plin de credinţă
Noi, dreptul să trăim l-am căpătat
Şi-n lupta cu păcatul, biruinţă!

Pe cruce a murit şi ne-a salvat
Prin sacrificiul Lui, noi azi trăim
Pe Sine însuşi, Domnul nost' s-a dat
Iar jertfa Lui în veci s-o preţuim.

Să credem cu putere, să-L slujim
Pe Împăratul cel fără de moarte
Şi tot mai mult să vrem, să ne dorim
Să fim ai Lui, acum cât se mai poate!

Cât harul mai există şi mai este
Cu toţi să ne grăbim să-l apucăm
Să nu dispară aşa, fără de veste
Şi rătăciţi pe cale să umblăm,

Să credem cu putere în Isus
Pe calea Lui să mergem negreşit,
Şi-atunci se va-mplini ce El a spus:
Noi, vom trăi cu El, la nesfârşit.

Amin

Câmpia Turzii, 29 ianuarie 2016
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/146675/sa-credem-cu-putere-in-isus