Rondelul amintirilor
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Rondeluri
Categorie: Diverse
Rondelul amintirilor

Predatu-m-am, scumpei Iubiri
Pe-al cerului fundal preasfânt,
Şi Doamne-n rugăciuni şi cânt
Mi-am ridicat altar din amintiri!

Din lacrimi, izvorâte-n şipotiri
Ce sufletul adeseori mi-a frânt,
Predatu-m-am, scumpei Iubiri
Pe-al cerului fundal preasfânt.

Şi dac-au fost atâtea zăboviri...
La glăsuirea rugii-n legământ...
Am aşteptat... pe-aripi de vânt
Răspunsuri, şi până la-mpliniri
Predatu-m-am, scumpei Iubiri,

Pe-al cerului fundal preasfânt!

Flavius Laurian Duverna
16 februarie 2016
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/146487/rondelul-amintirilor