Așa vorbește Domnul
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Armonii divine
Categorie: Laudă și închinare
Isuse drag, iubire jertfitoare,
Vreau să-Ți aduc recunoștința mea,
Să Te înalț mai sus, mai sus de soare,
Slăvit să fii acum și pururea!

Tu ai venit la mine să-mi dai viață,
Să mă transformi, să-mi dai un nou destin,
Mi-ai pus în suflet cântec și dulceață,
Mi-ai dăruit veșmântul alb de in.

Și-a crinului din vale puritate,
Mi-ai hărăzit venind aicea jos,
Cuvinte n-am Iubite, pentru toate,
Ca să Îți spun cât sunt de bucuros.

Îmi cântă inima de-atâta pace,
Cu ochii-n lacrimi, strig că Te iubesc,
Nimic în lume nu mă poate face,
De cerul sfânt să mă mai îndoiesc.

Asta vrea lumea, cu-ale ei păcate,
Să murdărim tot ce-i curat și sfânt,
Dar Tu cunoști și Tu le știi pe toate,
Prin Tine-a fost creat acest pământ.

Îți mulțumesc că nu ne lași pierzării,
La pieptul Tău ne strângi cu-atâta drag,
Ajută-ne ca să dăm curs chemării
Și să pășim al veșniciei prag.

Isuse-al meu, mă minunez de darul,
Ce l-am primit, eu omul păcătos,
Ai acceptat și crucea și calvarul,
Ca eu să fiu prin Tine victorios.

De-aceea-Ți cânt cu inima întreagă,
Cuvântul voi vesti cât voi trăi,
O Veste Bună ce de cer mă leagă,
O punte ce mă duce-n veșnicii.

Veniți voi oameni, Domnul vă așteaptă!
Nu vă-ndoiți de promisiunea Sa,
Urcați spre cerul sfânt încă o treaptă,
Vă bucurați, cântați "Aleluia!"

Căci va veni o zi în care harul
Se va sfârși, de-aceea nu mai stați!
Când vine timpul să pășiți hotarul,
Știți încotro prieteni, vă-ndreptați?

Isuse drag, iubire jertfitoare,
Vreau să Te rog, ascultă glasul meu,
Fă Doamne lumea asta pieritoare,
Să se împace azi cu Dumnezeu!

Căci fără har, nu este mântuire!
Vor fi eterni toți cei ce cred în El,
Iar toți ceilalți vor fi dați spre pieire,
Așa vorbește Domnu-Emanuel!

02/02/16, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/146098/asa-vorbeste-domnul