Ne pune lumea o-ntrebare
Autor: Sav Simona
Album: vol 1
Categorie: Incurajare
Ne pune lumea o întrebare
Şi-al ei răspuns mereu ni-l cere
Ce ne-a legat de Tine oare
Ce-atât de mult privim în zare?

Ce-om fi găsit mai mult ca-n lume
De-i poate mulţumi pe toţi
Atâţia sunt legaţi de-un nume
Şi-atâţia-n jertfe hotărâţi.

Ce-atâta post şi stăruinţă,
Ce-alâtea lacrimi de căinţă.
De ce răbdare tot mereu,
in slujirea lui Dumnezeu.

De ce mai trebuie-nfrânare
De la păcatele murdare.
De ce credinţă, bunătate
Cănd lumea-i liberă la toate.

O, lumea poate să ne-ntrebe
Cu întrebările şuvoi.
Căci noi simţi-tu-l-am în viaţă
Pe Domnul slavei lângă noi.

A fost cu noi în suferinţă,
A fost pe paturi în spital.
Doar El ne-a dat de sus credinţa
Şi a adus din cer balsam. '

O chiar de ne e grea cărarea,
Şi chiar de mai suntem loviţi,
Noi ştim că vine răsplătirea.
Noi ştim că vom fi fericiţi.

Noi ştim cine ne căntărcşte
Suspinul, lacrima pe altar
Şi cine zilnic înnoieşte
Şi bunătatea şi al Său har.

Chiar de-i aspră cântărirea
Şi de furtuna suflă greu,
Aven în ceruri o scăpare
Tăria noastră-i Dumnezeu

Cu El prin foc, cu El prin ape
Cu El vom trece neînvinşi,
Credinţa-n El ne dă putere
Ca să ajungem în ca sus.

Urâţi de toţi, huliţi de lume
De ce privim spre ceruri sus,
Privim că acolo-i răsplătirea
Din mâna dulce a lui Isus.

Privim spre locul de odihnă,
Privim spre Cel Crucificat.
Privim spre izbăvirea noastră,
Isus din morţi, El a înviat

Nu pune azi la îndoială,
Urcă şi tu acest calvar,
O, nu fugi pe căi deşarte
Aleargă înspre Canaan.

Te aşteaptă cerul şi pe tine,
Aşteaptă hotărârea ta,
Te aşteaptă cu atâta iubire,
O vin-o nu îl refuza.

Cât îtcă mai e îndurare,
Cât crezi că mai poţi amâna.
De atâta timp te aşteaptă cerul,
N -auzi din cer iubirea Sa.

Te uiţi m jur. şi vezi doar lacrimi
Şi vezi durere şi nevoi,
Auzi de post şi stăruinţă,
O, n-ai vrea ca să vi cu noi.

E cea mai mare fericire
Să-l ai pe Domnul apărător
E cea mai mare biruinţă
Să îl simţi ca Salvator.

O, tot ce pentru El faci astAzi
Se serie în carte rând pe rând
Şi-apoi se vor citi o datâ,
Acolo sus în cerul sfânt.

Nu rupe astăzi legământul
Şi n-asculta de alte voci,
Nu merge azi pe calea lumii.
Trăieşte azi pentru Christos.

CA El te aşteaptă cu iubire.
Deşi mereu tu fugi de El,
El stă în prag şi te aşteaptă.
Iar tu te depărtezi de El.

Se vor scula ca mărturie
In ziua judecăţii sfinte.
Până şi banca şi pereţii
Dacă acum nu iei aminte.

Ce greu va fi in ziua aceia
Când prins eşti a te condamna.
Şi praful tău de pe picioare
Când alergai pe calea rea.

Căci mila şi-ndurarea sfântă
Odată se va termina,
Atunci regretu-a fi zadarnic
Căci harul sfanţ se va lua.

Mai este loc la crucea sfântă,
Mai este loc chiar de-s dureri.
Mai este loc prin pocăinţă.
Domnul va da mari îndurări.

Se aud semnale lungi în zare,
Se aude glasul Celui sfânt.
Ce strigă astăzi deşteptare,
Poporule de pe pământ.

Ne spun azi semnele venirii
Căci în curând va reveni,
Vorbesc cutremure, războaie.
Ciume, dureri şi mari urgii.

Vorbeşte astăzi şi ştiinţa
Pun Biblia sub ochii Vor,
Şi zic că Domnul Isus vine
Oare mai eşti nepăsător?'.

Chiar de mi-e calea presărată
Cu lacrimi, cu dureri, cu amar.
Se merită că vine Domnul
Cu mii de ingeri sus pe nori

Se merită că veşnicia
E lungă fără de sfârşit.
Depinde de-o petreci cu Domnul
Sau in abisul nesfârşit.

Se merită să dăm dovadă
Că Domnu-i Dumnezeul nost*
Să-i dăm slavă cu credinţă.
In slujba Sa cu-adănc folos.

Se merită în pocăinţă.
Să laşi păcatul la o parte.
Că Domnu-ţi va da biruinţă
Şi-n cer se scrie o nouă carte.

Sc merită să stăm de veghe.
Se merită să ne rugăm.
Se merită în stăruinţă.
Mai mult iubiţii mei să stăm.

Să-L cerem pe Isus la lucru
Cu Duhul Sfânt să fim umpluţi,
Uniţi în rugă zi şi noapte.
Cu harul Domnului înnoiţi.

Căci ce a pregătit în slavă
Al nostru scump Mântuitor,
Nu e cuprins în nici o slovă
De aici din veacul trecător.

E mult mai mult, slăvit să fie
Căci grijă multă ne-a purtat
Dorim şi aici şi-o veşnicie
Să fim ai Domnului urmaşi.

Şi lumea poate să ne-ntrebe
De ce privim spre ceruri sus,
Privim c-acolo este Domnul
Ce-a fost în locul meu străpuns.

Privim c-acolo ne e ţara,
Cea pregătită chiar de El
Şi zicem: Vino! Maranata!
Iubitul nost Emanuel.
Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/145181/ne-pune-lumea-o-ntrebare