Dumnezeu nu doarme!
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Anotimpuri
Categorie: Controverse

 

   Dumnezu nu doarme!

... sunt vreo câteva zile de când mă gândesc profund la problemele familiei Botnariu, atât de încercată în răpirea copilaşilor iubiţi...

   Am alungat gândul ce-mi tot revine dar, trebuie să-l mărturisesc deoarece, noi, toţi cei care-i iubim, ne rugăm pentru ei, suntem suflete sincere, cu lacrimi ce curg din inimă, nu numai din ochi.

   Gândul ce-mi dă târcoale de câteva zile în mod pronunţat este acesta:

   -Dumnezeu, i-a ales pe ei, familia Botnariu, ca să-Şi proslăvească Numele!

   Numai printr-o familie absolut predată Lui, credincioasă, Dumnezeu, poate lucra în aşa fel încât să atragă atenţia omenirii întregi! Ca ei, sunt şi alte familii greu încercate, din alte ţări: Siria, Turcia, Norvegia -(mai ales), Cehia... dar ei, familia Botnariu sunt reprezentanţii steagului lui Dumnezeu pe pământ, al ascultării de Isus Christos Mântuitorul nostru, al tuturor, dar şi al lor!

   N-am să sufăr dacă voi fi condamnată pentru cele scrise; sunt sinceră şi aştept îndurarea lui Dumnezeu Care este mai milos decât orice muritor.

   Rămânem în rugi şi acţiuni de protest legal până când Dumnezeu Îşi va arăta slava în mod excepţional.

   E vremea ca omenirea, subjugată de droguri, pornografie, trafic de copii şi adulţi, trafic de organe prin răpire de persoane să afle adevărata PUTERE a lui Dumnezeu în care cred creştinii!

   E vremea trezirii creştinilor adormiţi, plictisiţi pe Cale!

   Alexandrina Tulics

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/144708/dumnezeu-nu-doarme