Punctul de cotitură al istoriei creştine
Autor: David Bercot
Album: Teologilor, luaţi loc, vă rog!
Categorie: Controverse

   Atunci când părţile implicate au refuzat să renunţe la cearta lor, Constantin a venit cu ideea de a organiza, la reşedinţa lui de vară din Niceea, un conciliu cu cât mai mulţi episcopi posibil. El a sperat că un astfel de conciliu va putea rezolva disputa.

   În afara evenimentelor menţionate în Noul Testament, Cionciliul de la Niceea a fost, fără îndoială, puntul de cotitură major în întreaga istorie creştină. A fost mult mai spectaculos chiar decât Reforma, deoarece el a deschis o cutie a Pandorei care nu a mai fost închisă niciodată.

   Motivul pentru care Constantin a convocat acest conciliu a fost să-i aducă împreună pe creştini, nu să-i divizeze.

   Prin urmare, unii dintre au propus ca delegaţii să compună o formulare a credinţei pe care fiecare dintre cei prezenţi să o poată accepta. Au fost făcute câteva propuneri care foloseau numai termeni din Scriptură. Susţinătorii lui Arius au fost de acord cu aceste formulări. Dar, după aceasta, evenimentele au luat o nouă întorsătură. Deşi formulările propuse erau în întregime corecte şi respectau limbajul Scripturii, partida lui Alexandru le-a respins. De ce? Pentru că ei ştiau că în adâncul minţii lor, susţinătorii lui Arius înţelegeau altceva decât susţinătorii lui Alexandru atunci când recitau noua formulare a credinţei. Prin urmare scopul conciliului se schimbase. Scopul nu mai era recuperarea fratelui care a greşit sau crearea unei formulări scripturale care să încheie luptele. Nu, acum scopul era adâncirea prăpastiei dintre cele două părţi prin crearea unei formulări pe care susţinătorii lui Arius să nu o poată accepta.

   În acelaşi timp, susţinătorii lui Alexandru au constatat că au ajuns la limitele Scripturii. În loc să accepte aceste limitări, ei au luat o decizie spectaculoasă. Au decis că Scriptura era inadecvată. Conciliul urma să meargă DINCOLO de Scriptură dacă se dorea scoaterea cu forţa din biserică a susţinătorilor lui Arius. Constantin a văzut că majoritatea conciliului îl sprijinea pe Alexandru, aşa că, exasperat, a renunţat la scopul atingerii unităţii tuturor delegaţilor. El însuşi a propus o formulare a credinţei pentru a-i forţa pe susţinătorii lui Arius să plece din biserică şi care să aducă întreaga dispută la sfârşit. Dar pentru a face aceasta, a fost necesar să introducă în noul crez un limbaj care nu se găseşte în Scriptură. Propunerea lui Constantin a avut câştig de cauză, fiind acceptată în mod aproape unanim de conciliu - cu excepţia lui Arius şi a câtorva din cei mai loiali susţinători. Acest crez este cunoscut azi drept crezul de la Niceea:

   Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pamântului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru Unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat... Şi S-a făcut om... Şi a pătimit... Şi a înviat a treia zi... Şi S-a suit la ceruri... Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii ... Şi întru Unul Duhul Sfânt...

   Conţinutul crezului niceean este corect în totalitate. Acest lucru este evident din scrierile diverşilor delegaţi prezenţi la conciliu. Aceşti oameni afirmau pur şi simplu că Fiul este etern şi de aceeaşi natură cu Tatăl. De asemenea, rezumă credinţa istorică, motiv pentru care şi eu personal  sunt acord cu crezul niceean. Cu toate acestea, critic spiritul de la Niceea şi roadele pe care le-a produs. Conciliul putea pur şi simplu să-l înlăture pe Arius din slujire şi să-l excomunice din biserică, pentru că provoca divizarea şi pentru că propovăduieşte învăţături contrare credinţei. Pentru aceasta ei nu aveau nevoie de un nou crez. De asemenea, critic crezul niceean pentru introducerea unui nou termen teologic HOMOOUSIAN, în experesia "Cel de o fiinţă cu Tatăl". Acest nou termen combină două cuvinte greceşti -HOMO, ce înseamnă ACELAŞI  şi OUSIA ce înseamnă NATURĂ, SUBSTANŢĂ. De fapt, după Niceea, termenul a devenit standardul principal al ortodoxiei. Dar există o problemă serioasă cu acest cuvânt: NU APARE NICĂIERI ÎN SCRIPTURĂ! Prin urmare, Conciliul spunea că pentru a fi creştin trebuie să subscrii la un termen teologic care nu apare în Biblie. De fapt, nici cuvântul "ousia" care apare în Biblie, nu este vreodată folosit în legătură cu persoana lui Dumnezeu. Prin aceasta, câştigătorii de la Niceea au afirmat că Scriptura singură nu este suficientă pentru a rezolva dispute. De asemenea, ei mai spun că Biblia nu explică pe deplin lucruri pe care ar trebui să le cunoaştem.

   Mesajul puternic care a fost transmis de Conciliul de la Niceea este că harul lui Dumnezeu poate acoperi tot felul de nelegiuiri omeneşti, dar nu poate acoperi erori teologice. Dumnezeu devine, cumva dintr-odată, mai preocupat de teologia noastră decât de roada noastră. Lucrul acesta s-a petrecut în ciuda a ceea ce a spus Isus:

   "De aceea, vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor."

   Faptul că o persoană aduce roade care izvorăsc dintr-o relaţie de ascultare, dragoste şi credinţă în Hristos nu mai purta suficientă greutate. Pe de altă parte, chiar dacă cineva nu aducea roadă care venea dintr-o relaţie adevărată cu Hristos, putea fi totuşi acceptat ca şi creştin şi chiar binevenită în biserică - atâta vreme cât susţinea crezul niceean.

   Cuvântul eretic - care în original înseamnă schismatic- acum a ajuns să însemne o persoană care susţine o eroare teologică. Ereticii au ajuns să fie prezentaţi ca o întrupare a răului. Pe scurt, CREŞTINISMUL A DEVENIT DOCTRINISM.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/143615/punctul-de-cotitura-al-istoriei-crestine