Chiar dacă
Autor: Marinau Daniela
Album: Profeții
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Chiar dacă lumea iar Te va dispreţui,
Şi îl va prefera pe Moş Crăciun,
Tu eşti Izvor de ninsori, de ploi vii,
Sursa oricărui dar-preţios şi bun!

Chiar dacă inşi cu mintea-ntunecată
Batjocoresc sfânta căsătorie,
Tu ai rămas Neschimbătorul Tată
Originea numelui de familie. .

Chiar dacă puritatea-i demodată,
Sfinţenia ajunse de ocară,
Eşti pe vecii Neprihănitul Tată
Ce Fiul Ţi -ai trimis printr-o fecioară!

Smerenia e pasărea cea rară,
Neamuri gonesc după un vânt de aur,
Isuse, înainte de -Nălţare,
Ai stat între păstori şi oi în staul!

Chiar dacă lumea-i într-o nebunie:
Copiii îi ucid ori i-asupresc,
Cristos, ai dat Sfânta Împărăţie,
Celor ce prunci devin, cred, şi iubesc!

Esti minunat, nemărginit, Eternul,
Chiar dacă lumea, nevăzând, nu crede,
O, Duh Preasfânt, esti Gândul, eşti chiar Vântul
Divin, Atotputernic, Ce tot vede!

Chiar dacă mândrii, ucenicii-vrăjitori
Clonează oi sau fac mutaţii-n floare,
Rămâi al vieţii Unic Dătător
Ce pune inimi-stele în mişcare!

Amin!

Craiova, 28-11-2015







Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/142820/chiar-daca