Răutatea înfrântă
Autor: Necunoscut
Album: Meditații
Categorie: Diverse

  „Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului." (Faptele Apostolilor 9:1)

   Saul nu s-a mulţumit să facă prăpăd numai în Biserica din Ierusalim. El a vrut să-şi extindă activitatea diabolică şi a scris sinagogilor din Damasc, „ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim." Ura pe care Saul a nutrit-o faţă de ucenici şi, prin urmare, faţă de Domnul, a creat în jurul lui o atmosferă de răutate. Se recunosc în aceasta trăsăturile marelui vrăjmaş al lui Hristos, care i-a împins pe oameni să-L omoare şi care, văzându-L pe Domnul înviat împlinind lucrarea Sa de har faţă de toţi, a vrut să nimicească rezultatele ei.

   Dar cu toate că este furios şi de temut, diavolul este un inamic înfrânt. Domnul l-a înfrânt smulgându-i din mâini cea mai puternică unealtă a urii sale pentru a face din ea marele Său slujitor, prin care urma să zidească Biserica, pe care Saul a vrut să o nimicească.

   În ciuda puterii sale aparente, Saul s-a sprijinit pe o trestie frântă pentru a da avânt urii sale împotriva ucenicilor Domnului. Mântuitorul i-a ieşit însă în cale şi a făcut din Saul un Pavel. Răutatea sa a fost înfrântă de dragostea Domnului faţă de el. Acelaşi lucru vrea Mântuitorul să-l facă şi cu tine, si cu mine.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/142811/rautatea-infranta