Aş vrea mai mult
Autor: Toma Simona Magdalena
Album: Clipe de cer
Categorie: Laudă și închinare
Aş vrea mai mult să Te iubesc,
Să port în mine pacea-Ţi dulce
Şi chipul Tău să Îl privesc
Şi să mă bucur mult Isuse!

Aş vrea mai mult să stau cu Tine
Şi-n rugă să Te rog fierbinte,
Să-mi dai belşug de bunătate,
De dragoste, o, Doamne Sfinte!

Să pot să iert, să fiu lumină
Şi să veghez cu-nţelepciune,
Candela mea să fie plină
Şi să Te-aştept în rugăciune!

Aş vrea mai mult în umilinţă,
Să Te slujesc şi-n rugăciune
Să stau veghind, să am credinţă,
Să am nădejde, fapte bune!

Aş vrea mai mult să mângâi lumea
Şi să-i îndrept spre Dumnezeu,
Să fiu o rază de lumină
Şi s-aduc rod mereu, mereu!

Şi căte n-aş mai vrea Isuse
Să-Ţi spun, ce multe mi-aş dori,
Dar vreau să ştii o Doamne Mare,
Că Te iubesc, cât voi trăi!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/142699/as-vrea-mai-mult