Închinăciunea în istoria popoarelor -9-
Autor: Victor Kloes
Album: Închinarea creştină
Categorie: Adevărul

   La începutul secolului XX, Biserica Ortodoxă de Răsărit din România a fost mult cercetată de Dumnezeu cu scopul de a reveni la adevărata închinare creştină.

   Prin anii 1914-1915, un tânăr oltean, student la teologie, numit Dumitru Cornilescu, pe când era încă seminarist, citind literatură străină, a început să traducă şi să tipărească mici cărţulii despre viaţa creştină. A fost un tânăr teolog care dorea ceva mai mult pentru o viaţă duhovnicească, fapt pentru care a intrat în călugărie la mânăstirea Dobrovăţ din Episcopia Huşului, dar care nu l-a satisfăcut, dorind ceva mai bun. Aşa a ajuns să citească şi să traducă literatură creştină. A scris şi un calendar creştin cu îndemnuri creştine, pentru fiecare zi.

   Cineva a trimis un exemplar din acest calendar Prinţesei Calimachi care trăia cu soţul ei în Elveţia. Plăcându-i conţinutul, Prinţesa a trimis o scrisoare de apreciere. Nu după mult timp, Prinţesa se întoarce în ţară şi-l cheamă pe Cornilescu la o întrevedere. În această discuţie, D. Cornilescu vorbeşte despre gândul său de a face o traducere a Bibliei la care Prinţesa i-a răspuns căci tocmai la aceasta se gândea şi ea. La înţelegere cu episcopul Nicodim, Prinţesa a oferit suportul pentru o nouă traducere a Bibliei în limba română astfel că în anul 1916, D. Cornilescu se mută la moşia Prinţesei situată în judeţul Botoşani pe lângă comuna Stânceşti; acolo a lucrat intens patru ani terminând traducerea. În 1921 se întoarce la Bucureşti şi reia contactul cu prietenul lui de odinioară, Teodor Popescu de la Biserica Ortodoxă Cuibul cu barza de pe strada Ştirbei-Vodă situată chiar în spatele clădirilor Seminarului Baptist care era atunci în construcţie. În anul 1921 a tipărit NOUL TESTAMENT şi mai târziu, întreaga BIBLIE.

  În perioada 1921-1923, Dumitru Cornilescu şi Teodor Popescu au colaborat împreună în slujba bisericii. Pentru explicarea Sfintei Scripturi au avut marţi seara un timp de discuţii cu cei interesaţi. Între timp, D. Cornilescu a scris şi o revistă "Adevăratul creştin" la care a colaborat şi Tudor Popescu fiind foarte apreciată de cititori.

   În anul 1923, D. Cornilescu a intrat în conflict cu generalul Rusescu a cărui soră frecventa biserica Cuibul cu barză, când într-o discuţie despre religie Cornilescu spune generalului că nu este creştin. Generalul a luat aceasta ca pe o insultă şi l-a provocat pe Cornilescu la un duel. Nu se ştie dacă era vorba de spadă sau revolver dar ştim că nu a fost o glumă. Patriarhul Miron Costin, i-a recomandat atunci lui Cornilescu să plece din ţară pentru un timp îndelungat până se liniştesc lucrurile. D. Cornilescu a plecat; a mers mai întâi în Germania, apoi la Londra unde a mai revizuit traducerea Bibliei care a fost acceptată spre tipărire de Societatea Britanică de Biblii.

   Din activitatea lui D. Cornilescu şi Tudor Popescu mulţi tineri teologi au găsit mântuirea prin credinţă în jertfa Domnului Isus ca: Emil Constantinescu, Vasile Moisescu, Nicolae Tonoiu, preoţii Vasile Oatu, Alexandru Teodorescu şi Alexandru Panaitescu. Mai târziu, Nicolae Tonoiu şi Alexandru Panaitescu au trecut la gruparea Creştini după Evanghelie acceptând botezul matur, prin credinţă. Tudor Popescu a rămas singur, fără colaboratori situaţia lui devenind critică fiind tot mai acuzat că a încălcat tipicul bisericesc ortodox. Astfel, i-a fost interzis de a mai sluji în biserică iar în ianuarie 1924 a fost caterisit şi a trebuit să iasă din slujba Bisericii Cuibul cu barză.

   Mulţi au crezut că odată cu izgonirea lui Tudor Popescu din slujba bisericii ortodoxe, lucrarea lui va pieri; dar lucrurile s-au petrecut altfel deoarece majoritatea enoriaşilor au rămas de partea lui căutând rezolvare. Întâlnirile lor erau prin case iar în anul 1925, păstorul Adeney de la Misiunea Evanghelică pentru evrei a oferit localul lor din strada Olteni pentru adunarea credincioşilor lui T. Popescu. O credincioasă a donat un loc de casă iar prinţesa Ghica a oferit banii necesari construcţiei unui locaş evanghelic de închinare astfel că în anul 1926, lucrurile s-au restabilit. Aşa s-a creat o nouă grupare evanghelică.

   Prin anul 1923 şi la Sibiu a început o mişcare evanghelică prin preotul Iosif Trifa care activa tot în cadrul bisericii ortodoxe care se numea Oastea Domnului. Mitropolitul Bălan, l-a chemat pe preotul Iosif Trifa în anul 1922, la Sibiu cu scopul de a edita o revistă pentru educaţia religioasă pentru poporul de la ţară; revista se numea Lumina Satelor. Un activ colaborator al preotului a fost poetul Traian Dorz. Revista a avut mare succes ea scriind despre viaţa oamenilor în raport cu învăţăturile Evangheliei.

   Autorităţile ecleziastice însă nu au văzut bine această mişcare care cucerea masele şi lupta a început. Biserica Ortodoxă pretindea că ierarhia Bisericii Ortodoxe să preia conducerea acestei mişcări. Preotul Trifa dându-şi seama că scopul este ca revista sa fie doar pentru educaţie culturală şi nu religioasă şi-a dat demisia din funcţia de preot. Mitropolitul Sibiului l-a anunţa că nu mai poate fi conducătorul oastei şi nici al revistei. La 13 martie 1936 şi preotul Trifa este caterisit.

   Tot în această vreme, exista la Bucureşti o mişcare evanghelică condusă de Constantinescu Fotino precum şi o mişcare baptistă condusă de Constantin Adorian.

   Autorul a făcut această incursiune în istorie cu scopul ca cititorul să poată observa cum flacăra Evangheliei Domnului Hristos mereu a luminat pe undeva între oameni şi cum ierarhia bisericească s-a împotrivit la orice mişcare evanghelică.

   Pentru o buna edificare voi reda câteva citate din ecourile timpului, citate extrase din cartea Am trăit minuni. Cuvintele titlului sunt ale lui Tudor Popescu dar cartea este o combinare de date, citate, comentarii ale altcuiva, nedeclarat care a scris:

   "De remarcat este că formalismul religios şi viaţa străină de Evanghelie, atât a clerului cât şi a poporului, erau cunoscute de foarte mulţi. Arhimandritul Scriban făcea unele afirmaţii tari în această privinţă. Printre altele el spunea: 'Pretutindeni este lipsă de viaţă... O astfel de biserică devine o anexă politică iar de viaţă religioasă nu mai poate fi vorba. Ea duce o existenţă egală cu moartea. Aceasta a fost biserica bizantină, locaş decorativ din care spiritul se stingea... Moştenirea aceasta au căpătat-o toate bisericile ortodoxe, toate au caracterele sterilităţii."

   În revista Nemul românesc, Scriban, scria:

   "Biserica, aşa cum e la noi, biserica plină de speculaţii şi şarlatani, de beţivi, de vicioşi şi de senzuali, aceasta nu este biserica lui Hristos ci este pur şi simplu, negaţia creştinismului."

   Preotul Grigore Pişculescu cunoscut sub numele de Gala Galaction, scria:

   "Dacă starea noastră bisericească nu se schimbă, . . . toată lumea iubitoare de Cristos se va duce după Tudor Popescu şi după alţi revoluţionari care se pregătesc în ascuns."

   Poetul Dimitrie Nanu scrie în lucrarea sa Lupta între logică şi sofism:

   "Ce frumos ar fi ca să recunoaşteţi toţi cu smerenie adevărul acesta elementar şi să mulţumiţi lui Dumnezeu că v-a scos în cale un om care să vă trezească din rătăcire şi să ne trezească pe toţi care de amar de ani ne amăgim cu o ortodoxie închipuită. S-a dus vremea când Biblia era ţinută sub obroc de clerici, întocmai cum politicienii ţineau ascunsă constituţia de ochii ţăranilor. Ce zarvă a fost în Grecia când pentru prima oară Psiharis a tradus Evanghelia din limba elenă veche, în limba greacă de azi. Numai bizantismul putea să ţină Evanghelia ca pe o carte secretă."

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/142666/inchinaciunea-in-istoria-popoarelor-9