De ce sunt creștin?
Autor: Necunoscut
Album: Meditații
Categorie: Diverse

  „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, Ie-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu." (Ioan 1:12)

   Un medic renumit a întâlnit odată un creştin. „Nu înţeleg", spuse medicul, „cum un bărbat aşa instruit ca dumneavoastră credeţi în fabulele creştinismului." -„Domnule doctor", a răspuns creştinul, „imaginaţi-vă că dumneavoastră aţi fi fost salvat de la moarte printr-un medicament şi că aţi fi obţinut acelaşi succes la o sută de pacienţi de diferite vârste. Aţi avea încredere în acel medicament?" - „Cu siguranţă", replică medicul. „Aveţi în această afirmaţie comparaţia cu imaginea creştinismului. Credinţa mea se bazează pe experienţă. Dacă unii vorbesc de fabule, este treaba lor; ştiu ce am experimentat eu şi alţii. De când am venit la credinţa în Isus Hristos, sunt un alt om, am pace, bucurie, mângâiere şi tot ce am nevoie. Ceea ce am experimentat eu, au experimentat de secole mii şi mii de mii."

   Medicul a tăcut şi a rămas pe gânduri. Cât de sărac este omul care bâjbâie prin întuneric şi se crede înţelept! Să nu fie nici unul dintre cititori care să stea departe de o mântuire aşa de mare. Dacă îl ai pe Isus Hristos ca Mântuitor, ai totul şi eşti bogat pentru prezent şi veşnicie.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/142526/de-ce-sunt-crestin