Cetatea clădită pe adevăr
Autor: Florența Sărmășan
Album: Înțelepciunea strigă cu putere!
Categorie: Zidire spirituala
Cetatea clădită pe adevăr


Cetatea mândră, înălțată
De cei ce sunt neprihăniți
La fel poate fi și surpată
De cei care-s nesocotiți,

De cei ce umblă și bârfesc
Când li-e ceva încredințat
Sunt gureși și tot clevetesc
Și cad cu toții în păcat...

Când sunt lipsiți de chibzuință
Cu toții se duc, negreșit,
Cei drepți au numai biruință
Poporul, este fericit.

Cel drept e bun și plin de milă
Și liniștit vrea să trăiască
De nedreptate are silă
Pe adevăr, vrea să clădească.

Câștigul cel înșelător
De omul rău e dobândit
Dar, nu-i va fi deloc ușor
Când totu-i va fii socotit,

Căci adevărul, viață este
Pentru cel bun și cel smerit
Însă cel rău, moartea-și găsește
Pe alții, mult i-a păcălit,

Ca și femeia cea frumoasă
Lipsită de înțelepciune
Nesocotită și scârboasă
Care minciuni cu gura spune

Ca și bijuteria scumpă
Ce pe un rât de porc, e pusă
Și care pe drumul rău umblă
Valoarea ei, este apusă.

Cei drepți doar binele doresc
Dar, cei răi sunt nepăsători
Iar cei buni, binele găsesc
Prin Domnul, sunt biruitori

Căci viața e neprihănire
Iar moartea este răutate,
Drepții, găsesc doar fericire
Dar cei răi, sunt lipsiți de toate.

Acel ce-n bogății se încrede
Cu totul, se va prăbuși
Dar cel drept e ca frunza verde
Va crește și va lăstări

Acel ce-i drept va câștiga
Va fi de-a pururi fericit
El, sufletul își va salva
Căci este în toate, smerit.

Amin

Câmpia Turzii, 9 noiembrie 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/142172/cetatea-cladita-pe-adevar