La cine...
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Licariri din roua cerului
Categorie: Diverse
LA CINE...

Doamne, îndură-Te de noi,
Vin valuri mari și vin puhoi.
Îndură-Te de ai noștri copii,
Fă tot ce vrei și tot ce știi,
Să fim de zgură curățiți,
Să fim cu toții mântuiți.

Noi părinții suntem depășiți,
Suntem frânți și tare obosiți.
Nădejdea, Doamne, a încetat,
Altarul de rugăciune e surpat.
Cu smerenie azi ne plecăm,
Cuvinte nu găsim să ne rugăm.

Și totuși inima speră izbăvire,
Că vei turna o ploaie de iubire.
Apelăm la marea Ta îndurare,
Fă o trezire, Doamne, în fiecare,
Să nu rămână niciunul nemântuit.
Pentru toți, Isuse, te-ai jertfit.

La cine am putea noi apela?
Când numai Tu, nu ne vei înșela.
Când nu e nimeni așa de iubitor,
Să stea cu noi în focul din cuptor,
Să ne smulgă din a morții groapă,
Să ne dea a vieții veșnice apă.

Îți mulțumim, știm, Tu ne iubești.
Și îndurările Tale, nu-s povești.
Sunt minuni, ce sufletul salvează,
C-o dragoste divină ce veghează.
Când gata suntem să ne prăbușim,
Noi ajutor și alinare, doar în Tine găsim.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/141983/la-cine