Suflarea gurii Sale...

... la vederea ceții în această dimineață de septembrie, mi-am strâns mâinile pe lângă corp cu gândul la zilele și nopțile reci ce vor urma, la natura ce se va îmbrăca în alte haine... la zilele ce se vor scurta, la nopțile lungi... la zborul cocorilor...

   Ploaia deasă face ca pomii să plângă cu boabe de rouă după vara  miresmelor înflorite...

   O nostalgie nechemată se furișează în suflet, într-un suspin ușor, ce se alătură ploii...

   Prin ceața de-afară, atâta de deasă... se văd greu brazii... pădurea de conifere ce se zărea așa bine pe timp cu soare...

   Biologic, sufletul e gata de regrete  pentru pierderea  verdelui, a soarelui cald dar, în mulțumirile inimii se aud niște cuvinte adresate ceții... pe care nu le-am știut până acum:

   - Doamne, Îți mulțumim pentru bunul mers al schimbării timpului, pentru roadă, pentru veghea-Ți sfântă asupra noastră... și pentru suflarea gurii Tale - ceața ce-ai dăruit-o pământului astăzi.

   Mi-e cald și bine lângă Tine în toamna viețiii... Îți mulțumesc.

   Alexandrina Tulics