Coperta amintirii păstrează-o scumpă floare,
Eu ți-am cules-o mamă, din iubirea mea,
Trecut-am orizonturi și-atât de rău mă doare
Că am ajuns târziu, nu ți-am putut-o da.

De sub povara vremii ea încă mai păstrează
Culoarea și parfumul sufletului meu,
În deșertul lumii e a lacrimilor oază,
Că nu ți-am dat-o mamă, îmi pare-atât de rău.

Acum mușcă regretul ca fiara-înfometată,
M-aș lupta cu marea să te găsesc din nou,
Dar nu-ți mai pot da floarea, măicuță, niciodată,
Îmi stau în cale spații și timpuri, embargou.

Doar visu-mi răcorește, din când în când, arșița,
Când m-alintă iar privirea ta duioasă,
În poala ta-mi plec fruntea, iar tu-mi mângâi cosița,
Ne-întoarcem, virtual, o clipă, acasă.

Eu am închis în doruri, cuvinte, îmbrățișări,
Le sidefează vremea, perle lucitoare,
Dar cred, măicuță dragă, acolo-n depărtări,
Primit-ai în cunună, cea mai frumoasă floare.

Ai fost săracă mamă și m-ai crescut cu greu,
Nu mi-ai lăsat avere, nu mi-ai făcut palat,
M-ai învățat să Îl iubesc pe Tatăl, Dumnezeu,
Da, ce mi-ai dat tu mie, cei bogați n-au dat.

O floare, pentru-o mamă, e atât de însemnată,
Două, trei cuvinte și dulcele sărut,
Până mai este vreme, până te-așteaptă-n poartă,
Ești floarea vieții ei, nu-întârzia prea mult.

În pieptul mamei arde iubirea din Iubire,
Nu fii risipitor și nu o părăsi,
Adu-i ca mângâiere buchete de cinstire,
Căci mama este jertfa de fiecare zi.