Din zi în zi mă văd mai mic
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 3
Categorie: Diverse
1. Din zi în zi mă văd mai mic,
mai gol şi mai sărac de Tine,
cu cât spre Tine mă ridic,
cu-atât văd golul meu mai bine.
Din zi în zi mă văd mai mic
și scad sub cerul slavei Tale
precum în zări de borangic
un călător pe-ntinsă cale.

2. Din zi în zi mă văd mai mic
ce uriaş eram sub soare!
lar azi când am ajuns pitic
mă-ntreb ce pot fi mâine oare?
Din zi în zi mă văd mai mic.
Şi-aştept un prag de împlinire,
să fiu un fericit nimic
ce-adoră Veşnica Iubire.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 349.
Autor text: Costache Ioanid.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/139928/din-zi-in-zi-ma-vad-mai-mic